Beduinii - oamenii emiratelor

Oameni, cai şi cămile străbătând deşertul, corturi din piei de capră ridicate lângă oazele de verdeaţă, robe lungi şi largi albe sau negre; bărbaţi luptând sau primind străinii cu deosebită ospitalitate. Secole de–a rândul, astfel de imagini au conturat portretul beduinilor, locuitorii deşertului. Astăzi, mulţi dintre ei lasă viaţa de nomad pentru condiţiile mai bune ale unei vieţi de secol XXI. Numele beduin vine din cuvântul arab badawi, care înseamnă locuitor al deşertului. Asta şi sunt prin tradiţie beduinii, cei care de secole îşi duc viaţa în triburi şi străbat centura deşertică a Africii, extinzându-se de la coasta Atlanticului a Saharei, până la Peninsula Sinai şi coasta estică a deşertului Arabiei. Numărul lor total nu este cunoscut, dar se pare că acesta se situează undeva în jurul cifrei de 11 milioane, iar zonele cu număr semnficativ de beduini sunt Israelul, Africa şi Orientul Mijlociu. Prin tradiţie, beduinii sunt triburi nomade care păstrează cu sfinţenie tradiţiile islamului şi un mod de viaţă vechi de secole. Ei sunt reprezentativi pentru vechile populaţii arabice, dinaintea cuceririlor. În timp, mai precis prin secolul al VII-lea, beduinii şi-au mărit teritoriul, extinzându-se în Siria şi Egipt. În jurul anului 1050, triburile de beduini şi-au început migrarea spre nordul Africii. Călători prin deşert Puţine locuri din deşert pot susţine viaţa chiar şi pentru perioade scurte, aşa că triburile de beduini erau mereu în mişcare, respectând însă teritoriile: într-un mediu atât de ostil, încălcarea teritoriului unui trib nu era uşor iertată sau uitată. Oameni, turme de oi, de capre şi cămile străbăteau ariditatea deşertului, ducând cu ei corturile din piele de capră. Acestea erau confecţionate de femei, din fâşii lungi şi înguste de piele cusute împreună. Şi tot femeile se ocupau de montarea şi demontare cortului, în timp ce bărbaţii se îngrijeau de hrana familiilor lor. Corturile beduinilor sunt împărţite în două de o perdea de lână numită ma'nad: o parte e rezervată bărbaţilor şi primirii oaspeţilor de sex masculin, în timp ce a doua este rezervată femeilor şi pregătirii meselor. În lunile de iarnă, când precipitaţiile sunt mai dese, beduinii pătrundeau adânc în inima deşertului, pentru ca vara să rămână în apropierea surselor de apă şi chiar să prefere apropierea de oraşe. Când triburile de beduinii au început să rămână mai mult timp într-un singur loc şi să încerce viaţa de sedentari, ei şi-au construit locuinţe din cărămizi nearse şi le-au acoperit cu tulpini de mangrove. Cultura Sunt renumiţi pentru cultura lor, pentru muzica şi pentru poezia lor, aşa că mai toţi dovedesc calităţi artistice, fiind adevăraţi poeţi şi compozitori. Şi mai sunt recunoscuţi pentru ospitalitea lor. Oaspeţii sunt respectaţi şi trataţi cum se cuvine, aşa că pe lângă o cafea tare, ei au parte de mese copioase şi, de ce nu, de mici spectacole ce includ muzică, poezie şi chiar dansuri ale femeilor. O masă în compania beduinilor înseamnă pâine tradiţională coaptă pe foc, orez picant şi carne. Totul este “garnisit” cu o mulţime de poveşti pe care orice beduin le poate spune, iar cele mai multe dintre acestea sunt despre vremurile de odinioară, despre viaţa lor, despre cămile şi despre medicina naturistă. Viaţa în deşert i-a transformat pe beduini în buni cunoscători ai plantelor de aici, aşa că ei ştiu sute de leacuri provenite din ierburi, dar şi binefacerile laptelui de cămilă. Legătura lor cu natura merge mai departe, aşa că beduinii îţi pot spune când se apropie o furtună sau când un animal sălbatic dă târcoale gospodăriilor lor. Cei care au ajuns printre beduini mai au câteva recomandări de făcut: o nuntă tradiţională nu trebuie ratată. Evenimentul ţine 2-5 zile şi este un adevărat spectacol. Nunţile se fac în nopţile cu lună plină şi sunt adevărate spectacole cu muzică şi dans. Totul se sfârşeşte cu o masă bogată la care sunt hrănite, de obicei, peste 500 de persoane. Pentru tineri, nunţile au fost şi încă mai sunt un prilej de întâlnire, fiind unul dintre puţinele evenimente la care bărbaţii şi femeile participă împreună. Oricum, căsătoriile sunt negociate de familiile mirilor şi sunt făcute cu bani grei. Trebuie ştiut că în prezent, femeile beduin care au urmat o şcoală nu mai acceptă ca barbaţii lor să aibe mai multe soţii, deşi aceasta era o practică obişnuită în trecut. Totuşi femeia are un statut aparte în tribul de beduini, aşa că o femeie omorâtă de un alt trib este răzbunată prin moartea a patru bărbaţi din tribul rival. Renunta beduinii la nomadism? Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea au fost destui beduinii care au îmbrărţişat ideea de seminomadism, iar prin anii 1950-1960 mulţi au renunţat definitiv la viaţa de nomad stabilindu-se în oraşe din Orientul Mijlociu. Au contribuit la asta secetele îndelungi şi atracţia unei vieţi de secol XX. Astfel, unele triburi de beduini au ales să-şi păstreze obiceiurile, dar şi-au ridicat case în deşert. Le construiesc din materialele secolului nostru, le dotează cu băi şi termopane. Politica unor state precum Egipt, Libia, Siria a avut o mare influenţă în renunţarea la nomadism. Guvernele ţărilor din Orientul Mijlociu au făcut demersuri să-i atragă spre beduini spre un singur loc, să-i transforme din nomazi şi oameni fără ţară în sedentari, mai ales că secole de-a rândul oraşele s-au confrunat şi cu pericolul atacurilor beduinilor. Nici călătorii singuratici din deşert nu erau mai în siguranţă, aşa că dacă nu beneficiau de protecţia vreunui trib, erau adeseori jefuiţi. Toate acestea fac, ca în prezent, doar aproximativ 10 % dintre beduini să mai fie nomazi. Alţii au făcut studii universitare, sunt poliţişti sau medici, iar femeile încep să aibă o viaţă în societate, să urmeze cursurile unei şcoli şi să comercializeze cu succes colierele şi brăţările realizate de ele. Acum, provocarea pentru beduini vine din dorinţa de a-şi păstra tradiţiile şi de a se ralia la secolul XXI